Revenind la treburi serioase si politichia atat de draga noua, imi aduceam aminte zilele trecute discutand cu un amic despre carti savuroase trecute prin mainile noastre, de aceasta „Moarte” , transformata in psihoza, care poarta numele acestui articol. Mergand mai departe as descrie in linii mari actiunea acelui roman politist din perioada de glorie a „Comunismului”, in care servicile secrete romane de pe atunci incearca sa rezolve cazul unui Ilustru savant terorizat de un criminal in serie care ii transmite mereu pe intreg parcursul cartii acelasi mesaj, „Vei muri, tot ceea ce ti se intampla e doar pasul urmator spre groapa”, sau ma rog in linii mari cam acolo cauta omul sa inghesuie acea minte stralucita, naucita pur si simplu de psihoza mortii.
De ce acest titlu? pentru ca traiesc de aproximativ o luna intr-o stare continua de asediu, din punct de vedere politic, din urmatorul punct de vedere: Oamenii care au ales libertatea curata, doctrinara si de exprimare, liberalismul curat, incepe sa dezvolte o semi-psihoza de genul celei generate in mintea savantului mai sus amintit, pentru ca incepe sa se concretizeze in mintea fiecaruia dintre noi, dezastrul inevitabil: promovarea si acceptarea unei legi uninominale probabil, in cazul in care urmatoarele alegeri nu ne vor pune cu cei 3 asi castigatori in brate, ce va insemna probabil disparitia de pe scena politica a culorilor istoriei Romaniei unite, independente si posesoare de Constitutie, inca de la inceputurile ei ca forma de stat modern. Psihoza asta o buna parte a actorilor refuza sa o intrevada, refuza sa conceapa ca un asemenea caz ar fi posibil, dar apar mereu voci care striga continuu ca fara un „Razboi” pe toate fronturile pentru supravietuire, nu vom reusi sa trecem mai departe de acest moment crucial.
Eu il vad ca pe un moment zero in istoria Partidului National Liberal, pentru ca tirania „democrata”, ce nu mai departe de zilele trecute urla prin gatlejul lupului Alpha ca ar sustine poate in continuare un comunism, voalat, in Sora noastra Moldova, alaturi de socialismul rosu aprins, cu siguranta ca isi vor dori paralelismul perfect asemeni Italiei lui Berlusconi, Americii lui Obama sau Frantei ce si in zi de azi isi blestema alegerea salvatorului Sarcozy. Un sistem bipolar in care noi nu ne vom mai gasi locul, un soi de Cerber cu doar 2 capete, cu riscul de al accepta in cel mai liber mod cu putinta, pe cel de-al treilea cap pe care ar trebui sa-l purtam astazi, dar luand in considerare toate astea pur si simplu ma trezesc din nou in aceelasi paralelism dubios, care spune asa:
La nivel Macrocosmic, daca putem spune asa, de strategie la nivel national, vad cum psihoza asta transmisa pe banda de magnetofon, e contracarata cu o campanie inceputa Door to Door, in regim de maxima urgenta si seriozitate, in conditile in care democratii isi plimba „regele” cu elicopterul, din bostanarie in bostanarie, in vreme ce socialistii zambesc jupaneste acaparand mijloacele meldia cu o viteza incredibila. La acelasi nivel central apare o tacere ce aduce cu scenele din „Amintiri din Cripta”, lucru ce ma face sa ma intreb ce au inteles baietii aia atat de bine cotati din nivelele superioare care au asistat la pleiada de strategii prezentate, din cate am inteles, de o brigada de succes europeana.
Pentru ca mai apoi sa revin la nivel Microcosmic, vazand un lider care vorbeste despre meritocratie, despre echitabilitate si plus valoare, jucand in randurile unui birou care serveste aceleasi carute, dupa spusele dansului, ferit cu buna stiinta si abilitate de orice risc, individul sau biroul? catre un viitor pe care cu siguranta nici unul dintre noi nu vom reusi sa-l controlam, in conditile in care bipolarismul politic va reusi sa cucereasca aceasta scena. Vad personaje aparute de nici unde care valseaza in fata noastra precum curtezanele vechilor curti Italiene, zambind a victorie, inconstienti parca de inevitabila fatalitate, vad actori vechi ce constientizeaza riscul, dar asteapta fara a schita vreun gest capitolul de final. Vad abilitate in a elimina orice risc intern, vad constientizarea riscului blestemat, dar nu reusesc sa inteleg ritmul pe care il danseaza, nu reusesc sa intrevad sinceritatea mesajului, de care avem atata nevoie, dar continuam sa marsam in speranta ca lucrurile se vor schimba. Speranta poate ucide psihoza? poate aduce promovarea valorii reale, asemeni savantului, care in cele din urma reuseste sa controleze naluca psihica deja creata, sau e pur si simplu inca o batalie pe care o dezvoltam si pregatim in interior, dar nu o vom urca in deplinatatea fortei ei cu adevaratii dusmani?
Extrem de interesante toate aceste detalii, dar intrebarea ce sta pe buzele tuturor, am senzatia ca e doar una, urmeaza fuziunea? cu cine si de ce?
„E secolul vizionarilor”, imi spunea acum 2 ani un om ce trecuse prin numeroase momente de cumpana ale istoriei chiar, dar viziunea asta, va veni oare pe banda de magnetofon?!
Liber sa gandesc!