VLAICU-VODA - Drama in cinci acte, in versuri, de Alexandru Davila, reprezentata in premiera la 12 februarie 1902 pe scena Teatrului National din Bucuresti si publicata in acelasi an la Editura Socec.

Ea ar fi urmat sa reprezinte prima parte dintr-o trilogie, Mirciada, avand ca figura centrala pe Mircea cel Batran, proiect nerealizat.

In ultima editie antuma (1929), D. inchina piesa memoriei mamei sale, sora celor patru frati Golesti, care l-a crescut "in evlavia neamului romanesc".

Surpriza contemporanilor la aparitia acestei valoroase opere si specificul ei i-au determinat pe unii sa-l acuze pe autor de plagiat dupa o drama a lui Odobescu.

In realitate, D. , un impatimit de teatru, dar si de istorie, s-a lasat convins de indemnul tanarului sau prieten ardelean Nerva Hodos "de a face din ideea unirii tarii romanesti o piesa de teatru".

Materialul istoric a fost cules din Istoria romanilor a lui Xenopol, din Hronicul lui Sincai, dar foarte probabil si din alti autori (Hasdeu, D, Onciul etc).

Dintre influentele literare presupuse, cea mai importanta pare a fi venit din dramaturgia franceza clasica si romantica.

Actiunea se petrece pe la 1370, la Curtea de Arges".

Utilizand informatia istorica accesibila la acea data, dar si propria sa imaginatie creatoare, D. reinvie un moment indepartat din istoria Tarii Romanesti, din perioada imediat urmatoare intemeierii principatului. Accentul este pus pe viata politica, reliefandu-se elementele ei esentiale si perene, cu bataie pana in cea mai stricta actualitate. Tema luptei pentru obtinerea si consolidarea independentei statale impotriva expansionismului maghiar se impleteste cu cea a rezistentei fata de prozelitismul catolic. Prin centrarea asupra unor aspecte de politica externa, in care dusmanul este unul exterior, iar cei din interior sunt cu totii straini, drama lui D. se indeparteaza de traditia literaturii istorice precedente. El abordeaza primul o perpetua dilema istorica a noastra, optiunea occidentala si "propasirea", reala sau iluzorie, presupusa de ea ori pastrarea independentei, a traditiei si identitatii noastre ca popor.

Atitudinea dramaturgului este fara echivoc in favoarea ultimei solutii, lucrarea fiind expresia, cu deplina acoperire artistica, a patriotismului sau. Constructia dramatica a piesei este masiva si solida, bazata pe un conflict central, intre voievodul Vlaicu Basarab, sprijinit pe popor, si doamna Clara, mama sa vitrega, agenta a regelui maghiar Ludovic si a papalitatii, sustinuta de baronul Kalianz, ambasadorul lui Ludovic, si tanarul aventurier italian Pala. Alte linii ale actiunii, precum cea a iubirii dintre Anca, fiica doamnei Clara si sora vitrega a lui Vlaicu, si Mircea Basarab, nepotul voievodului, sau lupta boierului moldovean pribeag Groza pentru eliberarea tarii sale de sub aceeasi opresiune maghiara si catolica si apropierea celor doua principate surori, se adauga conflictului central, conferind densitate si interes textului dramatic. Actiunea piesei este concentrata in trei zile, cand conflictul latent de aproape patru ani dintre protagonisti atinge intensitatea maxima si isi gaseste rezolvarea.