O căruță ungurească veche, cunoscută în graiul popular și sub numele de „cocie”, este un obiect cu încărcătură istorică și culturală aparte. Aceste vehicule erau lucrate manual de meșteri pricepuți, fiecare parte având o funcție bine gândită, iar elementele metalice erau forjate de fierari locali, adaptate pentru a rezista la drumurile de pământ, la încărcături și la uzura timpului.
Povestea și specificul căruței „cocie”
• Origine: Modelul de căruță ungurească s-a răspândit în Ardeal și Banat încă din secolele XVIII–XIX, fiind apreciată pentru construcția solidă și aspectul elegant. „Cocia” era folosită nu doar pentru transport, ci și la ocazii speciale, uneori decorată pentru nunți sau târguri.
Partea lemnoasă – șasiul, loitrele, oblonul – era realizată din esențe tari (stejar, frasin), dar inevitabil se deteriorează în timp din cauza umezelii și a carilor.
• Elementele metalice – cuiele, cercurile roților, osiile, lanțurile, zăvoarele și întăriturile colțurilor – sunt cele care dau rezistență și pot fi salvate chiar dacă lemnul s-a degradat.
• Valoare culturală: O astfel de căruță nu este doar un vehicul de epocă, ci o piesă etnografică, dovadă a felului în care comunitățile rurale îmbinau utilul cu frumosul.