Traim o viata deformata, cu multe rani deschise si clipe moarte. Suntem chemati sa preschimbam rana noastra personala care ne doare si nu ne lasa sa traim, in ceva mai puternic, care ne va trezi si ne va da inapoi puterea vitala pierduta.

Fiecare durere din noi, in loc sa ne franga, poate deveni o comoara nepretuita, daca o vom accepta si vom sti cum s-o infruntam. Daca o vom administra corect si n-o vom inabusi, va constitui o trambulina spre schimbare.

In procesul dureros, dar vindecator al iertarii, incetul cu incetul inima se inmoaie. Toate perceptiile disfunctionale pe care le-am avut atatia ani si ne-au afectat, toate poverile care nu ne-au lasat sa zburam si ne-au tinut imobilizati la pamant, acum dispar ca prin minune. Incepem sa devenim compatimitori si milostivi cu toata lumea. Constatam ca daca nu iubim ne ingustam in noi. Atunci cand iubim, inima se largeste si dupa aceea vrem sa-i imbratisam pe toti. Vom trai tot in lume, dar in alt fel. Noua viata, cu inceputul pe care i-l punem in fiecare zi, se va deschide in fata noastra insotita de un sentiment de raspundere personala si nadejde. Drumul nu va mai fi de-acum coborator, ca mai inainte, ci vom simti ca urca, chiar si atunci cand ne doare. Si toate acestea sunt o minune.

Minunea nu trebuie s-o asteptam, ci s-o infaptuim