Mă uit la un tablou moștenit, dintr-o colecție privată.

Are aproape cincizeci de ani.

Și totuși…

pare pictat ieri.

Am vrut să aflu mai mult.

O semnătură fermă.

Aproape sculptată.

Greu de descifrat.

Un an: ’78.

O natură statică…

care surprinde mișcarea.

Sau, cel puțin, așa credeam.

Pe măsură ce îl priveam, întrebările s-au schimbat.

Nu mai voiam să aflu cine l-a pictat.

Ci…

de ce a ales exact această clipă?

O vază elegantă, cu aer de porțelan.

Maci sălbatici, febril pictați.

O floare căzută.

Alta încă întoarsă spre lumină.

Un fundal care refuză să se așeze.

Și o semnătură care nu cere atenție.

Dar sigilează emoția.

…

O recunoaște.

Atunci am înțeles.

Nu priveam o operă.

Priveam sufletul.

…

E rar curajul de a privi viața.

PS.: Tabloul ăsta nu are nevoie de un perete. Are nevoie de cineva care să îl asculte.

Dimensiuni:
- tabloul în sine 18x10cm
- cu ramă 32x23cm