Capsulă istorică 1944–1948: Un „jurnal de spectator” salvat din anii de ruptură ai Bucureștiului!
Salutare tuturor! Vreau să împart cu voi un dosar-program extraordinar de dens în detalii, ce pare să fi aparținut unui elev bucureștean (cu însemnări legate de liceele „Sf. Sava” și „Gh. Șincai”) și care acoperă o perioadă istorică critică, de la finalul războiului până la instaurarea noului regim (1944–1948).

​Refugiul în cultură din acele vremuri zbuciumate este fascinant. Strânse sub aceleași coperți vintage ale Teatrului Național, filele aduc la un loc mărturii culturale unice:

​Tragedia din ruine (1944): Programul spectacolului „Edipos, tiran al Thebei” (10 Noiembrie 1944), sub noul directorat al lui Victor Eftimiu. Conține un text cutremurător despre cum actorii au fost nevoiți să joace prin săli de împrumut, după ce clădirea istorică de pe Calea Victoriei fusese distrusă complet de bombardamentele germane din august '44. Piesa are și o notă profund personală: un portret al lui Edip desenat cu creionul roșu de spectatorul de atunci!

​Monștri sacri & Comedie: Distribuția piesei „Nepotul D-lui Prefect” (1944), cu o fotografie rară de tinerețe a genialului Grigore Vasiliu-Birlic (regia Sică Alexandrescu). Tot aici găsim piesa „Gaițele” (1945), cu magnifica Sonia Cluceru în rolul Anetei Duduleanu.

​Balet de avangardă & Operă: Programe rare din care ne privesc titanii coregrafiei românești: Oleg Danovski (în „Sheherazada” și „Rapsodia II”) și Trixy Checais (în „După-amiaza unui faun”, spectacol creat integral de el). Tot în această zonă găsim matineul festiv de la 24 Ianuarie 1944, cu piesa „Seara Mare”, dirijată de Alfred Alessandrescu.

​Dramă istorică & Viață de liceu: Programul matineului școlar cu „Viforul” lui Delavrancea (cu Sorana Topa), „Madame Sans-Gêne” din Octombrie 1945, dar și o savuroasă serbare a elevilor de la Șincai din noiembrie '44, care puneau în scenă Caragiale și promiteau un „bufet bine asortat” în plin război mondial.

​Pragul anului 1948: Dincolo de efervescența anilor '44-'45, scrierile și contextul caietului ne poartă până în preajma anului 1948, momentul de fractură istorică în care destinele multor artiști de aici au fost frânte (cum a fost cazul lui Trixy Checais, trimis ulterior la Canal, sau al Soranei Topa, marginalizată de noul regim).

​Un document compozit superb, care arată cum s-a trecut de la teatrul din timpul războiului la transformările ideologice de după 1948. A mai întâlnit cineva un astfel de jurnal de sală salvat din această perioadă? Vă las toate portretele și însemnările în galeria foto!