Romanul „Zahir” de Paulo Coelho a văzut lumina tiparului în anul 2005; este alcătuit din patru părți, iar acestea prezintă stările naratorului: „Sunt un om liber”, „Întrebarea lui Hans”, „Firul Ariadnei”, „Întoarcerea în Itaca”.
Principala temă din care izvorăște opera este obsesia: Soția devine pentru el un „Zahir”, o entitate de neocolit, care îl tulbură până la obsesie și îl învăluie treptat în această stare de „posedare” totală, pendulând incert între sfințenie și nebunie. Zahir înseamnă în arabă prezent, vizibil, imposibil de a trece neobservat.
Opera ne prezintă povestea de iubire dintre narator, un scriitor, și consoarta sa Esther, o jurnalistă de război, în vârstă de treizeci de ani. După zece ani de căsătorie, soția sa dispare fără urmă. Naratorul mărturisește că la baza succesului său ca scriitor stă Esther, femeia și, în același timp, soția care l-a sprijinit și din ai cărei ochi s-a scurs inspirația spre partenerul său de viață.
În repetate rânduri calea personajului și cea a lui Coelho, în sine, au ceva: conferințe de presă, interviuri, ședințe de autografe, povestea pelerinajul la Santiago de Compostela, rutina zilnică și întrebările care-l chinuie și cărora nu le poate găsi răspuns.
Apariția lui Marie în viața naratorului nu schimbă cu mult situația inițială, așa că acesta continuă să viseze la reîntâlnirea cu zahirul vieții sale.
Dragostea pentru Esther, care se transformă în obsesie, îl conduce pe narator pe urmele jumătății sale (traversând Franța, Spania, Croația și Asia Centrală) și chiar ajunge să-l cunoască pe presupusul bărbat cu care l-ar fi înșelat (Mihail). Ajuns față în față cu aceasta, soțul femeii descoperă că nu infidelitatea a condus-o să-și părăsească familia, ci un alt motiv, cu totul și cu totul diferit: cunoașterea, descoperirea de sine, evadarea din rutina vieții de până atunci.
Romanul ne oferă un final neașteptat, care pe mine una m-a dezamăgit, însă, cu toate acestea, Paulo Coelho rămâne unul dintre scriitorii mei preferați, pe care vi-l recomand cu mare drag. O altă bilă neagră pentru această operă este faptul că nu se pune accentul pe lupta interioară a personajului. Nu este o carte captivantă însă este interesantă. „Zahir” este o poveste de dragoste frumoasă care merită citită în timpul liber și nu numai.
Am scris Zahir pe când îmi făceam propriul pelerinaj prin lumea aceasta, între ianuarie și iunie 2004. Părţi din carte au fost scrise la Paris, St. Martin (Franța), Madrid, Barcelona (Spania), Amsterdam (Olanda), pe o șosea (Belgia), la Alma Ata și în stepă (Kazahstan). — Paulo Coelho despre „Zahir”.