Hercule scos din minti / Hercules Furens
Hercule pe muntele Oeta / Hercules Oetaeus

In dialogul cu viata mai importanta nu este intrebarea ei ci raspunsul tau. Tragediile sunt niste dialoguri puse in scena ale personajelor cu propriul lor destin. Alegerea unei fapte sau a alteia este raspunsul omului la intrebarile pe care i le pune viata. Alegerea nepotrivita o faci atunci cand iti iei mainile de pe volan si te lasi condus de patimi, nu de ratiune. Alege corect! Nu uita ca patimile fac parte din materia vietii si tu trebuie sa decizi ce vei construi din acest material.

Ilustratii de Andrei Macesanu
Hercule este unul dintre cele mai cunoscute personaje din mitologia greacă, în parte și datorită producțiilor moderne de film sau desen animat, care l-au readus, periodic, în atenția publicului de toate vârstele. Născut de Alcmena din Zeus, el deține statutul de semizeu. Urmărit, încă din pântece de blestemele zeiței Iunona, el va avea o viață presărată cu încercări dintre cele mai dificile. Dar le va face față cu brio, datorită puterilor sale supraomenești. Cu toate acestea, moartea îi va veni de la o femeie simplă, mai exact de la ultima sa soție, orbită de gelozie.
Personaj urmărit de o soartă necruțătoare de la naștere până la moarte, Hercule a fost un subiect numai bun pentru anticii dramaturgi greci, care s-au întrecut în tragedii avându-l ca personaj central. Două dintre acestea, Hercule scos din minți de Euripide și Trachinienele de Sofocle, au fost preluate și rescrise de către filosoful stoic roman, Seneca, mare admirator al culturii grecești, celei dintâi lăsându-i numele inițial, pe cea de-a doua redenumind-o Hercule pe muntele Oeta. În Hercule scos din minți, Seneca ilustrează secvența revenirii acasă a lui Hercule, încununat cu lauri, după ieșirea sa din Infern, unde-l biruise pe temutul Cerber, și momentul în care, având mințile furate de necruțătoarea Iunona, o ucide pe Megara, soția sa și pe cei doi fii.
În Hercule pe muntele Oeta este imortalizat momentul morții lui Hercule, survenite în urma unei șiretenii a Dejanirei, ultima sa soție. Aceasta, fiind geloasă pe una din sclavele sale, și amintindu-și de filtrul pe care i-l dăruise cândva Nessus, special pentru a-l readuce pe Hercule în brațele sale, toarnă conținutul acestuia pe o cămasă și i-o trimite soțului presupus infidel, sub forma unui dar de iubire. Numai că, în filtrul lui Nessus, nu era altceva decât otravă, iar în momentul în care titanul ce altădată răpusese cele mai înfricoșătoare ființe, îmbracă acea cămasă, este pe dată cuprins de flăcări și, neputând nicidecum să se dezbrace, va muri în cele mai cumplite chinuri. Însă Zeus, nu se va dezice de fiul său și îi va aduce sufletul în lumea zeilor.
Fiind vorba despre producții nu tocmai originale, este de la sine înțeles că cele două tragedii ale lui Seneca nu se ridică la nivelul celor grecești. Însă prin intermediul lor, acesta nu pierde ocazia de a-și pune în valoare învățătura, punând accentul atât pe stoicismul lui Hercule, cât și pe dimensiunea iluzorie a gloriei. Ba chiar, prin scena apoteozei lui Hercule, Seneca își exprimă credința în nemurirea sufletului și în viața de după moartea fizică a omului.