Volum finalist la Premiul Pulitzer, castigator al National Book Awards si inclus in lista The Times a celor mai bune o suta de carti ale deceniului

„Ni se vorbise despre Andrew Solomon ca despre o legenda: privindu-l, incercam sa-i ascult povestea, alcatuita nu din cuvinte mai intai, ci din tonuri de lumina si din mici straluciri ale canavalei pe care era pictat. Nu stiam atunci – a trebuit sa-i citesc cartea ca sa aflu – ca aveam in fata un om care incercase de toate, caruia nimic omenesc nu-i era strain, care supravietuise Africii negre si pustiurilor de gheata de dincolo de Cercul Polar, care cunoscuse toate formele de amor si toate nuantele suferintei umane, care-si dereglase voit, asemenea lui Rimbaud, toate simturile, care citise, asemenea lui Mallarme, toate cartile, care cartografiase, asemenea lui Lautreamont, toate iadurile mintii...
Fiziologia, chimia, sociologia, etnologia, tratamentul si istoricul depresiei sunt comprehensiv presarate de-a lungul intregii scrieri, dar fara-ndoiala ca aspectul cartii care ramane cel mai puternic in amintire este cel de autobiografie spirituala a autorului, povestea vietii lui intretesute indiscernabil cu tema depresiei. Aceasta privire retrospectiva asupra vietii unui personaj de o extrema complexitate morala nu e doar o confesiune, adevaratul termen ce trebuie folosit e spovedanie.
M-am simtit imbogatit interior parcurgand, pasionat, cartea lui Andrew Solomon. Mai mult decat stiinta si mai mult decat literatura, ea este o marturie despre suferinta, o meditatie despre scandalul etern al faptului ca o constiinta trebuie sa simta durere si sa moara. Traducerea in limba romana a acestei opere, nominalizata in anul publicarii ei la Premiul Pulitzer, trebuie privita drept ceea ce este cu adevarat: un eveniment.“ (Mircea CARTARESCU)

„O calatorie de o sinceritate sfasietoare printr-una dintre cele mai sumbre incaperi ale sufletului omenesc." (Daniel GOLEMAN)

„O imagine caleidoscopica si fascinanta a depresiei." (James Dewey WATSON, Premiul Nobel pentru medicina, descoperitorul ADN-ului)

Demonul amiezii exploreaza, cu imagini graitoare si pana in strafunduri, fenomenul melancoliei si al spaimei. E o marturie cuprinzatoare, in toate sensurile – personal, stiintific, istoric si politic –, asupra depresiei clinice, a originilor ei, a modalitatilor de manifestare si a tratamentului necesar. O lucrare importanta care vorbeste despre suferinta, dar si – chiar intr-o mai mare masura – despre speranta.“ (Kay Redfield JAMISON, profesor de psihiatrie, Johns Hopkins School of Medicine)

„Putine carti sunt atat de puternice, de polemice si, pe alocuri, de un asemenea umor straniu... O carte clasica a epocii noastre, un text esential pentru o generatie bantuita de depresie.“ (Mail on Sunday)

„O carte fascinanta si empatica... Captivanta, de larga respiratie, lipsita de prejudecati, utila, o marturie a fortei de care poate da dovada mintea omeneasca in confruntarea cu provocarile cele mai cumplite, o carte care ne aduce tuturor o raza de speranta.“ (Erica WAGNER, The Times)
Fragment din carte:

"I Depresia

Depresia este punctul nevralgic al iubirii. Pentru a fi fapturi care iubesc, trebuie sa fim fapturi care pot cadea prada disperarii din cauza unei pierderi, iar depresia e mecanismul acelei disperari. Cand se instaleaza, degradeaza eul si, in cele din urma, eclipseaza capacitatea de a da ori de a primi afectiune. E launtrica noastra singuratate manifesta. Ea distruge nu numai legatura cu ceilalti, ci si capacitatea de a fi impacat cand esti doar cu tine insuti. Iubirea, chiar daca nu are rolul de a ne pazi de depresie, este ceea ce protejeaza mintea si o apara de sine. Medicamentele si psihoterapia pot sa regenereze aceasta protectie, facand sa fie mai usor sa iubesti si sa fii iubit, si de aceea dau roade. Cand sunt in dispozitie buna, unii se iubesc pe ei insisi, unii ii iubesc pe altii, unii iubesc munca, iar unii il iubesc pe Dumnezeu: oricare dintre aceste obiecte ale pasiunii poate furniza acel sens vital al scopului, care este opusul depresiei. Iubirea uita din cand in cand de noi, iar noi uitam de iubire. In depresie, devine de la sine inteles lipsa de scop a oricarei initiative si a fiecarei emotii, lipsa de sens a vietii insesi. Singurul sentiment ce ramane in aceasta stare lipsita de iubire este lipsa de importanta.
Viata e impovarata de mahnire: indiferent ce facem, in cele din urma murim; fiecare dintre noi e prizonierul singuratatii intr-un corp de sine statator; timpul trece, iar ceea ce a fost nu va mai fi nicicand. Durerea este prima traire a neputintei in fata lumii si nu ne paraseste niciodata."