Dintr-o copilarie lipsita initial de griji materiale, dar umbrita de tragedia mamei bolnave si de nefericirea viscerala a tatalui traumatizat de razboi, surorile Iris si Laura Chase pasesc nestiutoare in vartejul ametitor al vietii care nu face compromisuri. Silita sa se casatoreasca pentru a sustine financiar o afacere de familie sortita oricum colapsului, Iris, sora mai mare, accepta in lumea ei si a Laurei schimbarile care vin la pachet cu noul sot. Acest eveniment este catalizatorul unui sir nesfarsit de tristeti si ranchiune, miscari gresite si hotarari definitive.

Desfasurandu-se pe fundalul social devastat de conflicte politice si militare al secolului XX, povestea din Asasinul orb se intretese magistral pe trei planuri: planul prezent, in care Iris, ajunsa la o varsta foarte inaintata si folosindu-se de un umor sec si o voce lipsita de sentimentalism, isi parcurge istoria; trecutul rememorat, scindat necrutator in doua de moartea timpurie a Laurei; si lumea imaginata de personajele din cartea scrisa de Laura inainte sa moara. Numitorul comun al acestor trei cadre, desi sugerat de-a lungul cartii – uneori abia ghicit, alteori mai proeminent –, nu se contureaza concret decat odata cu finalul memorabil, cand devine evident ca pentru a pastra un secret, oricat de monstruos ar fi el, este suficient sa pretinzi ca nu exista.

Povestea lui Iris are puterea sa ne faca sa ne dorim ca, asemenea lui Benjamin Button, sa ne traim viata in sens invers; ba chiar mai mult de-atat, sa ne dorim sa pornim in viata cu intelepciunea varstei inaintate si sa o incheiem in inocenta copilariei.