O piesă care nu trece neobservată — canapea sculptată manual, realizată în spiritul mobilierului de epocă, purtând ornamente puternice: capete de leu integrate în terminalele brațelor și picioare în formă de lăbuță care îi conferă un aer imperial. Lemnul masiv, lucrat cu migală, prezintă decorațiuni florale și volute ce amintesc de curentele Baroc / Rococo reinterpretate în perioada interbelică.

Tapițeria din catifea verde a fost refăcută profesional (recondiționare: 3.700 RON — chitanță disponibilă). Canapeaua oferă o combinație rară între eleganța sculpturii și confortul modern: spătar ferm, șezut generos, finisaje manuale ale lemnului care evidențiază nervurile și textura naturală.

Deschizi ușa. Aerul e cald, miroase vag a lemn lăcuit și a vanilie — ceva familiar, ca o amintire bună. Ochii îți alunecă în bara lungă a camerei… și acolo, ca o regină care tocmai s-a trezit din somn, stă canapeaua. Nu e doar o canapea: e o poveste așezată pe picioare.

Prima privire te lovește — catifeaua verde capătă nuanțe diferite în funcție de lumină, uneori smarald, uneori kaki adânc, și pare atât de moale încât ai vrea s-o ciupești să vezi dacă e reală. Dar adevăratul șoc e rama: lemnul sculptat parcă a fost modelat de cineva care știa secretele unei cetăți vechi — volute, frunze și, în vârful brațelor, doi lei cu coame tăiate în detaliu, care par gata să-ți șoptească o poveste despre cine i-a comandat cândva.

Te apropii. Când te așezi pe șezut simți cum știe să te cuprindă: nu e rigidă, nu e moale exagerat — e acel echilibru care spune „aici poți sta ore, cu o carte sau cu amintiri”. Spătarul te primește ca o brațară caldă; butonarea catifelei face mici adâncituri ce par oglinzi pentru razele care joacă pe suprafață.

Lumina din cameră cade pe sculpturi și scoate în evidență acele urme fine — ca niște linii de față la o persoană bătrână, care îți povestește despre vremuri. Deodată, întreaga încăpere capătă sens: masa din colț devine mai bună, tabloul pare că respiră, iar cealaltă mobilă – simplă – e acolo doar pentru a susține vedeta: canapeaua.

Te gândești la cine a stat aici acum o sută de ani: cine a râs, cine s-a certat, ce mesaje au fost discutate la miez de noapte. Și totuși, paradoxal, canapeaua nu e doar un obiect muzeal: e o invitație. Îți cheamă prietenii, te provoacă să bei o cafea, să povestești, să stai la taclale până când luna se strecoară pe geam. E piesa care transformă o cameră din „frumos aranjată” în „acasă” instant.

Când te ridici și te uiți încă o dată, în spatele tău rămâne o urmă — nu o umbră fizică, ci un sentiment: casa asta are un suflet. Și canapeaua? Canapeaua e acea inimă veche, puternică, care bate la un ritm elegant. E imposibil să nu o remarci. E imposibil să nu te întorci încă o dată să o privești.

Disponibila in Bucuresti